Visez cu ochii deschisi si apoi mi-e frica. Sunt coplesita de multe seintimente care tropaie in mine si nu-mi dau pace. Ma depaseste situatia.

Incep sa ma obisnuiesc cu gandul ca nu se va intampla nimic vreodata si sunt trista asa cum mi-am promis ca nu voi mai fi vreodata. Incep sa ma resemnez incetul cu incetul impotriva vointei mele, cu toate ca sunt constienta ca it’s for the best.

Ma chinuie gandul ca nu am facut nimic, dar ma paralizeaza gandul de a face ceva. Sunt rupta intre doua lumi, cea din mintea si cea din inima mea. Ma chinuiesc ingrozitor si simt ca nu e nici o cale de a iesi din situatia asta. I find it hard to tell you, i find it hard to take…

Si simt ca in curand voi ajunge la limita si ca va trebui sa iau o decizie, iar gandul asta ma ingrozeste. nu ma pot rupe, nu ma pot apropia, nu pot spune ceva, nu pot sa fiu eu, nu pot reactiona normal. S-a intamplat lucrul de care ma temeam cel mai mult: nu pot.

Pe zi ce trece imi pierd speranta din ce in ce mai mult, ma pierd din ce in ce mai mult, ma sting din ce in ce mai mult. Sunt sfasiata si sfarsita.

Nu mai cred in happy end. Nu mai cred. Hide my head, I want to drown my sorrow. No tomorrow. No tomorrow…