As  fi vrut sa-ti spun atat de multe lucruri daca m-ai fi ascultat….ar fi fost atat de multe lucruri. Ramasesera multe de zis, multe de facut, mult mai multe de simtit… Dar nu prea am avut cum sa te fac sa intelegi tot ce am simtit pentru tine. Oricum nu cred ca ai fi putut.

Nici eu nu stiam exact ce se intampla.

 Stiam doar ca mi-era foarte dor de tine si ca respiram doar sperand ca macar intr-o clipa sa respir o data cu tine, in acelasi timp cu tine, sa respiram impreuna chiar daca nu eram unul langa celalalt. Stiam doar ca ma trezeam dimineata numai pentru ca speram ca intr-o zi vom deschide ochii amandoi odata, chiar daca nu eram unul langa altul. Stiam doar ca inima mea mai batea doar in speranta ca la un moment dat si inima ta va bate o data cu ea, chiar daca nu erau una langa cealalta.

Trecuse atat de mult timp de cand nu  mai traisem pentru mine. Uitasem cum se face asta din clipa in care aparusei tu.  Traiam intr-o lume a mea pe care o construisem in jurul tau. Era o bucatica din noi in toate. De cand te intalnisem eu nu am mai fost eu, iar tu nu ai mai fost tu. Am fost NOI. Eram “et” (eu+tu) si asta pentru ca “noi” e la plural, iar ceea ce eram noi era la singular. Eram 1.

Si mai stiam ca durea al naibii de tare si speram ca pe tine sa nu te doara la fel. Speram din tot sufletul. N-as fi suportat gandul ca as fi putut sa te fac sa suferi. Nu vroiam sa treci si tu prin ce treceam eu. As fi preferat sa nu ma intelegi daca intelegerea ta ar fi insemnat sa treci prin ce treceam eu.

Cu tine nu puteam sa fiu eu si ceea ce ma soca era ca ma obisnuisem prea mult sa fiu eu. credeam ca nu stiu sa fiu decat eu… Cu tine era totul usor, iar pentru mine nimic nu fusese usor vreodata.

Mi-ai aratat si cealalta parte din mine si acum o vad ca o parte din mine. Ceea ce a fost mai greu a fost sa nu te mai vad pe tine ca pe o parte din mine. Erai o parte din mine, te simteam ca pe o parte din mine si nu vroiam  sa schimb asta.

Ce faceai? De ce iti era teama? Niciodata nu te-as fi ranit. Nu cred ca as fi putut. Am crezut ca eu eram cea care avea o carapace si nu lasa pe nimeni sa intre sub ea…Sau asa imi zicea lumea din jur. Ce ar fi trebuit sa inteleg eu din toate astea baby? Imi spuneai ca tii la mine, dar ma tineai la distanta. Imi spuneai ca eu si marea suntem singura ta dependenta si preferai sa stai in sevraj…

Nu ar fi trebuit sa ne calculezi dragostea. Cu totii facem greseli. Nici un calcul nu e iremediabil. Gresim cel mai mult atunci cand incercam sa nu gresim deloc. De ce ti-a fost atat de frica de sentimentele tale? Chiar nu ti-ai dorit sa zbori?

Dragostea nu se calculeaza baby! Nu poti sa o pui pe o hartie. Nu poti sa-ti descoperi sentimentele bagandu-le ca necunoscute intr-un sistem de ecuatii. Nu poti sa traiesti dupa o formula.

Sper sa gasesti o persoana care sa iti zica la momentul oportun ceea ce ar fi trebui sa iti zic eu atunci. Sincer baby, cred ca it was love, but it wasn’t meant to be. Nu stiu nici acum ce s-a intamplat, dar acum nu ma mai intereseaza… Acum nu mai sunt sentimente.

Acum, in acest moment, iti zic mai mult sau mai putin oficial, adio baby. Acum pot sa pastrez numai ce a fost frumos. Acum pot sa pastrez numai marea.

Amelia

P.S. : Stii cum imi spuneai intotdeauna ca cel mai bine ar fi sa “Ne vedem joi”? A venit randul meu sa-ti raspund in sfarsit: ”Te-am iubit fraiere”!