E greu sa simti ceva atunci cand nu mai poti simti nimic. Nici frica, nici interes, nici bunatate, nici afectiune… Moare totul in jurul meu, iar eu sunt prea paralizata sa mai pot salva ceva. Viata mea se duce dracului, asa mai pe romaneste. Si eu ce fac atunci? Ma scufund, pentru ca n-am alta solutie, sau poate pentru ca nu vreau sa am alta solutie, nu vreau sa gasesc, nu vreau sa caut, nu mai vreau sa fac nimic. Vreau sa zac paralizata in inconstienta mea, vreau sa nu mai respir macar pentru cateva minute, vreau sa raman pironita in scaunul meu cu rotile ruginite. Nu mai vreau sa pot, nu mai vreau sa vreau, nu mai vreau sa mai incerc…. nu ajung la nici un rezultat.

Se compenseaza totul, iar eu sunt din nou pe zero, adica complet paralizata. Inveninata, adormita, amortita, lipsita de vlaga, de vreun chef de viata, privata de orice fel de interes, oricat de natang, cu doua cioturi de picioare amputate care nu ma ajuta sa ma ridic, fara maini in care sa ma sprijin, fara creier care sa functioneze. Se duce totul dracului, iar eu nu simt nimic, nici regret, nici suferinta, nici speranta, nici macar indiferenta, nici macar nepasare…nimicul absolut. Fara ganduri, fara coerente, fara cea mai mica umbra de credinta.

Nu am ganduri, nu am sperante, nu am nici imagini, nici culori, nici idei. Sunt surda la incurajari si sunt muta la rautati si stricata pana-n maduva oaselor, oarba la sperante si cheala in lipsa durerii de trecere in nepasare. Am paralizat, sau paralizez sau ma pierd…sau nu-mi mai pasa…

I’m still alive, but I’m barely breathing…

Later edit

…into discontent. Si ma gandesc ca e doar inceputul. Mi-e greu sa vad cum yet again fug si ma ascund de mine, de teama, mi-e frica. One too many bottles au fost din nou golite, one too many tears cu zambete si fara ipocrizie.

Le vad si le simt totodata, sunt gandurile mele, sunt parte din mine. Le port in suflet, le citesc in ochi le vad teama, nenorocita de teama. Lipsa mea de curaj ma ingretoseaza cateodata, pentru ca stiu ca pot mai mult, si stiu ca merit sa primesc inapoi ceea ce dau, si mai stiu ca ma pierd intr-o imaginatie bogata ce-si intinde peste mine brate intortocheata si ma lasa prada deznadejdii.

My mind works in mysterious ways, even for me. Ma ia, ma poarta, ma conduce…ma face sa fiu ceea ce in inima mea stiu ca nu sunt. Ma prinde in chingi, ma chiuieste si ma tortureaza si-i place mult sa ma vada plangand. Lipsa mea de incredere in mine o hraneste si-o face mai puternica. Ma tem sa nu ma scufund atat de mult incat sa raman intepenita, sa raman ametita si incremenita, incapabila de-a mai simti bucurie si tristete si imi mai e teama ca intr-o dimineata n-o sa mai vreau sa ma scol din pat, n-o sa mai vreau sa mai vad pe nimeni, n-o sa mai vreau sa ma vad pe mine.

O hranesc prea mult, ii dau din carnea mea si de ce musca, de ce vrea mai mult. Mai are putin si in curand va trece la creier si va termina apoteotic bandu-mi sufletul cu paiul dintr-un pahar de cocktail frumos decorat cu o frunza de menta, doar ca sa fie mai racoritor.

Fallen…into discontent. Cineva sa-mi dea mana sa ma ajute…vreau sa ma ridic!!!

……. he’s coming baby, and he’s gonna make that guitar cry, live!

Ma tin de cateva zile sa scriu despre concertul Placebo de duminica si nu reusesc…..too much to do, too little time, dar in avanpremiera post-ului despre concert sa mai ascultam o melodie zic.

Follow the cops back home se numeste, e de pe Meds. Foarte, foarte tare live. Enjoy!

Pentru chill…. Vocea este dementiala….sound-ul de asemenea. Putin cam comerciala, dar eu zic ca merita bagata in lista. Ce ziceti?